Violența și abuzul în rândul copiilor din  România

 

Preambul

Rezultatele studiilor legate de violența domestică pot fi ușor viciate de conformismul social și de presiunea legală. Fiindcă nu ne putem aștepta la un răspuns sincer legat de pedepsele aplicate de părinți copiilor lor, am abordat problema din perspectiva inversă: am întrebat adulții dacă au fost pedepsiți fizic sau au fost abuzați verbal în copilărie. Aceasta abordare are marele avantaj că putem aruncă o privire atât asupra violenței domestice cât și asupra violenței în școli. De asemenea, asocierea cu vârstă adulților ne poate da o imagine a evoluției acestor pedepse în timp.

 

"Unde dă mama/tata crește!"

Românii au aplicat cu sfințenie înțelepciunea populară conform căreia" bătaia e ruptă din rai". Astfel, 9 din 10 români adulți (89,7%) declară că au primit pedepse fizice în copilărie fie acasă, fie la școală. Dacă mai adăugăm și abuzurile verbale, ponderea acestora crește cu încă trei puncte procentuale, lăsând la doar 7% populația care afirmă că nu a fost abuzată fizic sau verbal în copilărie, într-o formă sau alta.

 

 

Meniul de "corecții" diferit, acasă sau la școală

Atunci când au fost copii, cei mai mulți români au avut parte de o paleta diversă de corecții fizice și verbale în familie – de la cele mai putin dureroase la cele foarte dureroase. Astfel  6 români din 10 au primit palme la fund sau după ceafă, la 5 din 10  s-a țipat în mod frecvent, iar 4 din 10 români au primit invective de tip măgar/măgăriță, nesimțit/nesimțită, obraznic/obraznică. Alți 4 din 10 români au fost urecheati în copilărie și un procent comparabil (37%) au fost bătuți cu cureaua.

 

 

Metodele de abuz din școli sunt diferite, deși într-o paleta la fel de largă. Astfel, 56% dintre românii adulți afirmă că în școală au fost bătuți cu rigla la palmă, 50% au fost urecheați, 45% au fost trași de perciuni, 45% au fost puși la colț și  44% au primit "castane".

 

 

 

Ne-am mai "înmuiat" după revoluție

Dacă ne uităm la ponderea corecțiilor primite de copiii născuți după revoluție, vedem o creștere a abuzurilor verbale dar în același timp o scădere semnificativă a corecțiilor fizice. Astfel, după revoluție ponderea celor la care se țipa frecvent în copilărie a crescut de la 58% la 64% iar ponderea celor supuși invectivelor a crescut de la 59% la 73%. 

Pedepsele fizice însă au scăzut vizibil în rândul copiilor născuți după 1990, în special cele asociate cu școala: bătutul cu rigla la palmă (de la 64% la 33%), trasul de perciuni (de la 55% la 36%) și aplicarea "castanelor" (de la 53% la 39%).  În familie, procentul celor bătuți cu cureaua a scăzut și el după 1990, de la 40% la 29%.

 

 

Alte tipologii de pedepse au trecut proba timpului, fiind aproape constante atât înainte de 1990 cât și după 1990. Acestea sunt pusul la colț (59% înainte de 1990 și 56% după 1990) și administrarea șuturilor în fund (35% atât înainte cât și după 1990).

 

Știm teoria, mai greu cu practica

În educația copiilor teoria și practica nu fac neapărat casă bună – persistând un nivel de confuzie și duplicitate în rândul adulților de azi. Astfel, 94%  din români sunt de acord că dărnicia și bunătatea ar trebui să fie baza în educația copiilor, dar peste jumătate din ei  (54%) își educa copiii să facă față "legii junglei" atunci când vor fi mari. De asemena, 76% din români spun că indiferent ce face copilul, nu-i vor aplica niciodată pedepse fizice, dar în același timp  38% spun că nu le-a prins rău că au luat bătaie când au fost mici. Este drept însă că cei născuți după 1990 sunt mai orientați către iubirea necondiționată a copiilor și mai puțin dornici să-și educe copiii să facă față legii junglei.

 

 

 

Despre studiu

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1073 persoane, reprezentativ pentru populația din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 65 ani. Datele au fost culese în ianuarie 2023 prin platforma Frappe Digital, utilizând panelul Daedalus Online. Eroarea de eșantionare este de +/- 3%.